WeBill este aplicatia in care iti tii facturile, clientii si incasarile intr-un singur loc. Pe telefon ai tot ce faci zilnic: emiti facturi, vezi cine a platit, trimiti facturile in e-Factura (SPV) si le trimiti clientilor pe email.
Ce poti face din aplicatie
- Emiti facturi si proforme, cu numerotare automata si totaluri calculate singure.
- Adaugi clienti dupa codul fiscal: datele firmei vin de la ANAF.
- Trimiti facturile in SPV si primesti facturile de la furnizori.
- Notezi incasarile si vezi dintr-o privire restantele.
- Vezi rapoarte despre facturat, incasat si restante.
Cum te conectezi
La prima deschidere apare ecranul de autentificare. Scrie Email si Parola, apoi apasa Autentifica-te. Daca ai uitat parola, apasa Ai uitat parola?. Daca nu ai cont, apasa Creeaza cont nou.
Cele cinci taburi
In partea de jos ai bara cu taburi:
| Tab | La ce foloseste |
|---|---|
| Acasa | Situatia financiara, cifrele principale si cautarea globala. |
| Documente | Facturi, proforme si ciorne. |
| Clienti | Lista clientilor tai. |
| SPV | Facturile primite si trimise prin e-Factura, plus mesajele si erorile. |
| Mai mult | Restul modulelor, pe sectiuni. |
Un tab apare doar daca ai dreptul sa-l folosesti.
Butonul +
In dreapta sus, pe Documente si pe Clienti, ai butonul + (portocaliu):
- pe Documente emite documentul pastilei alese: Emite factura daca esti pe Facturi, Emite proforma daca esti pe Proforme;
- pe Clienti adauga un client nou.
Si alte liste au un + in dreapta sus, de exemplu Extrase bancare sau Plati online.
Acasa
Pe Acasa vezi:
- cardul Situatie financiara, cu Incasat, Rest si Restant;
- cifrele De incasat, Restante, Total facturat emis si Plafon TVA;
- randul Rapoarte, care deschide rapoartele.
Cautarea globala
Sus, pe Acasa, ai bara de cautare Cauta client sau factura. Scrie cel putin doua caractere: gasesti clientii dupa nume sau cod fiscal si facturile dupa numar sau dupa client. Apasa un rezultat ca sa-l deschizi. Cat timp cautarea e deschisa, rezultatele iau locul cifrelor; o inchizi cu butonul de anulare al barii.
Mai mult
Tabul Mai mult are patru sectiuni:
| Sectiune | Ce contine |
|---|---|
| Operatiuni | Facturi recurente, e-Transport, Extrase bancare, Incasari curieri, Plati online. |
| Catalog | Produse si servicii, Proiecte, Contracte. |
| Firma si cont | Cont, Date companie, Utilizatori. |
| Suport | Ghid, Legal, Contact. |
Fiecare rand apare doar daca ai dreptul respectiv; o sectiune fara randuri vizibile nu se afiseaza.
Firma activa si schimbarea firmei
Daca ai drept de administrare a firmelor, in stanga sus, pe fiecare tab, ai butonul Companii (o cladire). Apasa-l, cauta in Cauta companie sau CUI si atinge firma cu care vrei sa lucrezi: firma aleasa are eticheta Activa. Toate listele si cifrele se schimba pe firma aleasa. Cu + din acel ecran adaugi o firma sau un punct de lucru.
Contul tau si securitatea
Din Mai mult → Cont poti:
- schimba aspectul aplicatiei la Aspect aplicatie: Sistem, Luminos sau Intunecat;
- sa-ti editezi profilul cu Editeaza profilul si sa-ti schimbi parola cu Schimba parola;
- sa pornesti Autentificare biometrica: la fiecare redeschidere, aplicatia cere amprenta sau Face ID. Comutatorul e activ doar daca telefonul are biometrie configurata;
- sa te deconectezi cu Delogare.
Aplicatia nu are un cod PIN al ei. Cu autentificarea biometrica pornita, vezi ecranul Deblocheaza aplicatia: apasa Deblocheaza, iar daca nu merge, Autentifica-te din nou.
Primii pasi, pe scurt
- Verifica datele firmei in Mai mult → Date companie si adauga un cont bancar si o serie (capitolul urmator).
- Adauga primul client in tabul Clienti.
- Emite prima factura din tabul Documente.